Tânără aflată pe motocicletă, rănită de un șofer care nu i-a acordat prioritate
La data de 08 septembrie, în jurul orei 08.30, un bărbat de 51 ani, din orașul Vicovu de Sus, a condus autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Bivolărie, orașul Vicovu de Sus.
În momentul în care, conducătorul auto efectua manevra de parcare nu s-a asigurat și nu a acordat prioritate la plecarea de pe loc motocicletei condusă de o tânără de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, care circula regulamentar, aceasta fiind acroșată.
În uma impactului tânăra a fost rănită.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD care a preluat-o și a transportat-o pe rănită la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii connducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă”.