miercuri, 15 octombrie, 2025

Tânără motociclistă de 18 ani, rănită în trafic. Un șofer nu i-a dat prioritate

Tânără motociclistă de 18 ani, rănită în trafic. Un șofer nu i-a dat prioritate

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 14 octombrie, în jurul orei 07.00, chiar în fața sediului Poliției Municipiului Suceava, pe strada Universității. În urma impactului, o tânără de 18 ani, aflată pe o motocicletă, a fost rănită și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Șcheia, circula pe strada Universității. La un moment dat, acesta a virat stânga din dreptul parcării Inspectoratului Județean în Construcții, spre bulevardul 1 Mai, fără a acorda prioritate motocicletei, care circula regulamentar pe drumul prioritar.

Motocicleta era condusă de o tânără în vârstă de 18 ani din comuna Ipotești, care se deplasa dinspre intersecția cu bulevardul 1 Mai către bulevardul George Enescu. În urma manevrei șoferului, cele două vehicule au intrat în coliziune frontal-laterală.

Victima a fost transportată de urgență cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.

- Advertisement -

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories