Tânărul care a înjunghiat un bărbat în parcarea restaurantului Bucovina a vrut întâi să omoare un judecător

Tânărul de 23 de ani, din municipiul Botoșani, care a înjunghiat un bărbat în parcarea restaurantului Bucovina a vrut întâi să omoare un judecător.

La data de 20 ianuarie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a sesizat Tribunalul Suceava cu o cauză în care a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a tânărului de 23 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de – tentativă la omor, – tentativă la tâlhărie calificată, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi trei infracţiuni de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Potrivit anchetatorilor, tânărul a lucrat perioade foarte scurte de timp în calitate de barman/ospătar în diverse localuri din municipiul Suceava, la locurile de muncă acesta nefiind agreat de colegii de muncă şi nici de personalul contractant, fiind descris ca fiind o fire închisă şi conflictuală.

În perioada mai-iunie 2022, acesta s-a prezentat la Restaurantul Bucovina din municipiul Suceava, solicitând să dea o probă de lucru pentru a se angaja ca şi barman. Acesta a lucrat timp de două zile, însă nu a fost angajat de managerul unităţii, care a susținut că ulterior, timp de aproximativ două săptămâni a fost apelat telefonic insistent de către tânăr, care amenința că va sesiza Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În ziua de 29 noiembrie 2022, individul a decis să îşi rezolve niște chestiuni judiciare aflate pe rolul instanţei de judecată cât şi cele pecuniare cu ultimul său loc de muncă, SC Bucovina Turism Severin întrucât nu a fost remunerat pentru cele două zile de muncă prestate.

În acest sens, cu o zi înainte, în data de 28 noiembrie 2022, ora 12:12 acesta a trimis un email pe adresa de email a Tribunalului Suceava având următorul subiect: vouă nu vă e frică de moarte, dar ea va veni când nu imi veţi respecta drepturile fără să fiu şicanat, inclusiv amânarea procesului când nu mai am bani…”.

În dimineaţa zilei de 29 noiembrie, în jurul orei 09.40, tânărul a achiziţionat un cuţit de vânătoare, după care s-a deplasat cu un mijloc de transport în comun la Palatul de Justiţie pentru a se interesa de stadiul dosarului său având ca obiect „contestaţie decizie de concediere”.

Acesta a intrat în clădirea Palatului de Justiţie având cuţitul ascuns în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat şi a solicitat informaţii la arhiva Tribunalului despre dosarul său și întrucât grefierul i-a comunicat că soluţia a fost redactată însă hotărârea urmează să o primească acasă în câteva zile, inculpatul s-a enervat și a adoptat un comportament agresiv solicitând pe un ton imperativ să i se comunice unde se află biroul judecătorului. Tânărul a susținut că s-a deplasat la instanţă cu intenţia de a suprima viaţa unui judecător.

În momentele următoare, între inculpat şi grefier a avut loc un schimb de replici, iar la solicitarea de a părăsi biroul, acesta nu s-a conformat, astfel că s-a solicitat intervenția unui jandarm, care l-a evacuat din clădire.

După aceasta, individul s-a deplasat la Restaurantul Bucovina din municipiul Suceava, a deschis casa de marcat a barului, însă văzând că nu se aflau bani în interior a devenit recalcitrant, a scos cuţitul din buzunarul hainei cu care era îmbrăcat şi a iniţiat ameninţări cu acte de violenţă la adresa persoanelor vătămate, un ospătar (persoană de sex feminin) şi managerul unităţii. Inculpatul le-a cerut persoanelor vătămate, pe un ton ameninţător şi fluturând cuţitul în aer, să îi dea banii spunându-le „ dă-mi banii că te omor !” .

În momentele imediat următoare, în restaurant a avut loc o succesiune rapidă de evenimente, speriaţi de comportamentul agresiv al tânărului (acesta flutura cuţitul în aer, gesticula şi vorbea tare), o parte dintre clienţi au părăsit în fugă locaţia neachitând consumaţia, iar o parte dintre ei au încercat să îl liniştească pe inculpat şi să îl îndepărteze din incintă.

Tânărul a părăsit în cele din urmă restaurantul fiind alungat de un grup de 4-5 bărbaţi, printre care se afla şi persoana vătămată și s-a deplasat în parcarea din faţa restaurantului, a parcurs o distanţă de câţiva metri către bulevard, după care s-a întors brusc şi s-a repezit asupra bărbatului de 38 de ani, din Cajvana, aplicându-i o lovitură cu cuţitul la nivelul omoplatului stâng. Între cei doi a avut loc o luptă corp la corp, bărbatul din Cajvana încercând să se apere şi să îl imobilizeze pe agresor, sens în care l-a cuprins pe acesta de corp cu ambele mâini, fiind însă în continuare lovită cu cuţitul în zona spatelui şi apoi la nivelul capului. În cele din urmă, persoana vătămată a reuşit să îl doboare la pământ, în sprijinul ei sărind mai mulţi bărbaţi care au procedat la imobilizarea inculpatului şi la dezarmarea de obiectul vulnerant.

La scurt timp, la faţa locului au sosit echipaje de poliţie şi ambulanţă, victima fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Suceava, iar inculpatul a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei.

În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor lucrători de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – Serviciul Investigații Criminale și al Poliției municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri