sâmbătă, 28 iunie, 2025

Tată și cei doi fii, bătuți cu cozi de topoare

Tată și cei doi fii din Costâna, bătuți cu cozi de topoare

În noaptea dintre ani la Spitalul Județean Suceava au ajuns trei persoane policontuzionate prin agresiune.

Este vorba despre un tată și cei doi fii (de 17, 26 și respectiv 60 de ani) din Costâna. Potrivit primelor informații, aceștia au fost bătuți cu cozi de topoare de un grup de persoane care au oprit mașinile în dreptul lor.

Cei trei au suferit traumatisme cranio cerebrale, hematoame și plăgi, tatăl având în plus o contuzie lombară.

- Advertisement -

Potrivit lui dr.Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava, victimele nu au necesitat internare.

Lucrătorii de poliție din cadrul S.P.R 5 Dărmănești au fost sesizați direct de către o femeie din satul Costâna, comuna Todirești, despre faptul că niște persoane sex masculin, din comuna Bălăceana, au agresat niște persoane din satul Costâna, comuna Todirești

Polițiștii au stabilit că, în jurul orelor 00.50, G.C și A.S., ambii în vârstă de 17 ani, din satul Costâna, comuna Todirești, se deplasau pe D.J.209D, în satul Costâna, au fost agresați fizic fiind loviți de către două persoane ce se deplasau pe un moped, din direcția Costâna spre Bălăceana și de alte persoane care au coborât din două autoturisme ale căror semnalmente nu au putut fi oferite.

Cele două persoane agresate au fugit iar agresorii și-au continuat deplasarea pe D.J.209D, spre comuna Bălăceana, aproximativ 500 m până în fața locuinței lui N.S unde i-au agresat fizic pe G.B. de 26 ani și N.S. de 57 ani, după care și-au continuat deplasarea spre comuna Bălăceana.

Din verificări s-a stabilit că părțile vătămate îi cunosc pe posibilii autori însă au refuzat să coopereze prin oferirea de date utile anchetei.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ”lovirea sau alte violențe”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories