miercuri, 12 noiembrie, 2025

Tragedie în comuna Putna. O femeie de 31 de ani a născut acasă, iar nou-născutul a fost găsit fără semne vitale

Tragedie în comuna Putna. O femeie de 31 de ani a născut acasă, iar nou-născutul a fost găsit fără semne vitale

Tragedia a avut loc duminică seară, 9 noiembrie, în comuna Putna, județul Suceava. În jurul orei 20.20 personalul Serviciului de Ambulanță – Secția Rădăuți a solicitat intervenția Poliției Municipiului Rădăuți, după ce o femeie de 31 de ani a născut la domiciliu, iar nou-născutul a fost găsit decedat.

Potrivit primelor informații, femeia, mamă a șase copii minori, locuiește în comuna Putna, în timp ce soțul acesteia se află la muncă în străinătate. În seara incidentului, în jurul orei 19.00, femeia a început să acuze dureri abdominale specifice travaliului și a apelat numărul unic de urgență 112, solicitând intervenția unei ambulanțe.

Până la sosirea echipajului medical, aceasta s-a deplasat în baia locuinței, unde a născut neasistată medical o fetiță, care nu prezenta semne vitale. La scurt timp, echipajul de ambulanță a ajuns la fața locului, însă a constatat că nou-născutul era decedat, nefiind necesare manevre de resuscitare.

- Advertisement -

Femeia a fost transportată împreună cu fătul la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu hemoragie post-naștere.

Aceasta efectuase ultimul control prenatal în luna iulie , iar atunci sarcina era considerată în evoluție normală. Autoritățile au constatat, de asemenea, că cei șase copii minori ai femeii sunt îngrijiți corespunzător, iar condițiile de trai ale familiei sunt decente.

Pentru a stabili cu exactitate cauza decesului s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale la Cabinetul de Medicină Legală Rădăuți.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Rădăuți au întocmit dosar penal.Ancheta este în desfășurare, urmând ca la final să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs tragicul eveniment.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories