Tragedie la Dorna Candrenilor. Trei tineri și-au pierdut viața într-un grav accident rutier
Up date:
La data de 21 august, în jurul orei 03.30, un tânăr de 19 de ani, din comuna Dornești, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, circulând pe DN 17 din comuna Dorna Candrenilor, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, pe fondul adormirii la volan, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate.
În urma producerii accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, a pasagerei stânga față și a unei pasagere de pe bancheta din spate a autoturismului.
Doi pasageri din autoturism au fost transportați către C.P.U. Vatra Dornei.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că pe partea carosabilă nu erau urme de frânare, iar ocupanții autoturismului nu purtau centurile de siguranță.
Din nefericire, la spital murit un al patrulea tânăr, pasager dreapta spate.
A cincea victimă a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.

Știre inițială
Grav accident rutier produs pe raza localității Dorna Candrenilor, în noaptea de duminică spre luni.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere dotate cu echipamente pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ, la un grav accident rutier produs pe raza localității Dorna Candrenilor.
Accidentul rutier a fost sesizat de către echipajul SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Poiana Stampei, care se întorcea la bază de la o solicitare.
A fost vorba despre un autoturism care a lovit un stâlp de electricitate din afara carosabilului, la fața locului fiind identificate cinci persoane (două de sex feminin și trei de sex masculin), trei dintre acestea fiind în stop cardio respirator (două de sex feminin și o persoană de sex masculin).
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, cele trei persoane aflate în stop cardio respirator au fost declarate decedate la fața locului. (tânără 26 de ani, tânără 18 ani și tânar 20 de ani).
Celelalte două persoane (sex masculin), au fost transportate la spital în stare de inconștiență.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabli circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.



