Tragedie la Mălini. Un bărbat a murit strivit de un tractor
Joi seară, în jurul orelor 19.00, un bărbat de 32 de ani, din satul Pâraie, comuna Mălini, s-a deplasat la stâna socrului său din satul Mălini, unde a încărcat niște lână într-un atelaj hipo, tractat de un tractor agricol, după care a pornit singur spre domiciliu.
Pe drum, în momentul în care a coborât o pantă abruptă, pe un drum agricol, din extravilanul localității, s-a răsturnat și tractorul a căzut peste acesta.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, care din nefericire nu a mai putut face nimic pentru bărbat, fiind constatat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.