Tragedie la Șcheia. Un adolescent de 14 ani a fost găsit spânzurat. Descoperirea macabră a fost făcută de fratele mai mic al băiatului.
Polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia au fost sesizați, sâmbătă seară, prin SNUAU 112 de către o localnică din satul Șcheia, comuna Șcheia, că unul din fiii săi, în vârstă de 14 ani, s-a ștrangulat în locuință cu un cordon și nu mai respiră.
Când polițiștii au ajuns la locuința familiei, au constatat că un echipaj SMURD îl resuscita pe adolescent.
Din verificările efectuate la fața locului, respectiv din discuțiile cu părinții minorului, s-a stabilit că aceștia se aflau la etajul clădirii, când au fost anunțați de către un alt fiu în vârstă de 10 ani despre faptul că adolescentul este spânzurat cu un cordon de balustrada scării care face accesul către etajul casei. Imediat tatăl acestuia s-a deplasat de urgență în locul respectiv, l-a dezlegat și a solicitat prin SNUAU 112 intervenția echipajului medical.
După circa 45 de minute în care echipajul SMURD l-a resuscitat pe băiat, în cele din urmă s-a declarat decesul acestuia.
Trupul neînsuflețit al minorului a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.