Accidentul s-a petrecut pe raza localității Brăiești, joi dimineața.
O persoană a murit și alte două au fost rănite după ce o mașină s-a izbit violent într-un cap de pod. În urma impactului două persoane au rămas încarcerate.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ .
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.