Tragedie. Un adolescent de 14 ani a murit la spital după ce i s-a făcut rău la banchetul de clasa a VIII-a
Poliția municipiului Suceava a fost sesizată vineri, în jurul orei 23.00, prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în sala de evenimente a unui restaurant din municipiul Suceava, unde se desfăşura banchetul elevilor de clasa a VIII-a, unui elev ce participa la eveniment i s-a făcut rău, fiind în stare de inconștiență.
Polițiștii ajunși la faţa locului a constat faptul că în sala de evenimente se desfăşura banchetul de absolvire al elevilor de clasa a VIII-a din cadrul Şcolii Generale Nr.9 „Ion Creangă” Suceava. Din discuțiile purtate cu managerul sălii de evenimente și cu personalul sălii s-a constatat faptul că unui elev care participa la eveniment i s-a făcut rău și s-a sprijinit cu capul pe masă. Fiind verificat de către tatăl său, care este cadrul didactic în cadrul școlii, și care participa și el alături de fiul său la eveniment, acesta a constatat faptul că băiatul era inert așa că a procedat la resuscitarea acestuia.
În scurt timp, la fața locului s-a prezentat un echipaj ambulanțier din cadrul SAJ Suceava, care au procedat la resuscitarea minorului. Manevrele de resuscitare s-au efectuat pentru o perioadă de aproximativ o oră, după care adolescentul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava pentru continuarea manevrelor de resuscitare.
Din nefericire, după câteva ore minorul a murit la spital. Potrivit primelor informații, adolescentul suferea de epilepsie și alte afecțiuni medicale asociate.

