Trei persoane rănite după ce un bărbat a adormit la volan, la Poiana Stampei
La data de 05 iulie, în jurul orelor 00.45, un bărbat a condus autoturismul pe DN 17, comuna Poiana Stampei, circulând din direcţia Vatra Dornei către Bistrița.
La un moment dat, conducătorul auto a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de circulație, de unde a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea ușoară conducătorului auto și a două femei care se aflau în autoturismul condus de acesta.
Cele trei persoane au fost transportate la C.P.U. din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”.