Trei tineri răniți după ce o șoferiță de 20 de ani a pierdut controlul volanului, la Brodina
O tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a condus autoturismul pe DJ209 G, pe raza comunei Brodina, iar pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un copac, aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.


La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a trei echipaje SAJ, una dintre acestea încadrată cu medic.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătoarei auto și a doi tineri de 17 și respectiv 22 de ani, din comuna Straja. O tânără de 17 ani a fost găsită de cadrele medicale, ajunse la fața locului, în stare de inconștiență. Cele trei victime au fost transportate la spital.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. (2) din Codul Penal.

