luni, 22 septembrie, 2025

Trupul unui bărbat de 64 de ani, găsit într-un pârâu din Poiana Stampei

Trupul unui bărbat de 64 de ani, găsit într-un pârâu din Poiana Stampei

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Poiana Stampei, județul Suceava, a fost găsit decedat în dimineața zilei de 21 septembrie, într-un pârâu aflat la doar câțiva metri de locuința sa.

Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 08.00, de un localnic care se deplasa spre imașul unde își pășunează animalele. Acesta a observat trupul neînsuflețit al bărbatului și a alertat imediat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava – substația Vatra Dornei. Din păcate, echipajul medical nu a putut decât să constate decesul.

Examinarea criminalistică a cadavrului nu a evidențiat urme de violență sau leziuni. Potrivit vecinilor, bărbatul fusese văzut ultima dată în după-amiaza zilei de 20 septembrie, în apropierea casei sale.

- Advertisement -

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, urmând ca necropsia să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories