duminică, 19 octombrie, 2025

Tutun de contrabandă confiscat, în urma unui control în trafic, la Pojorâta FOTO

Tutun de contrabandă confiscat, în urma unui control în trafic, la Pojorâta

La data de 15 octombrie, ora 20:00, polițiștii echipajului din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui vehicul ce rula pe DN17 de pe raza comunei Pojorâta, jud. Suceava, pe direcția de deplasare mun. Câmpulung Moldovenesc spre mun. Vatra Dornei, conducătorul auto conformându-se.

La volanul vehiculului a fost identificat și legitimat un bărbat de 47 ani, care a înmânat pentru control documentele personale și cele ale microbuzului condus, nefiind constatate nereguli iar în calitate de pasageri, au fost identificați și legitimați alți patru pasageri.

Având în vedere suspiciunile ridicate de comportamentul șoferului și al pasagerilor, s-a dispus efectuarea controlului vehiculului, constatându-se că acesta este încărcat cu mai multe bagaje, fapt pentru care, cu ajutorul câinilor de serviciu „Kira” și „Paco”, specializați în detectarea de tutun, droguri, arme și materii explozive, din dotarea echipei canine a Autorității Vamale Române, au fost identificate două cutii suspecte.

- Advertisement -

S-a procedat la desigilarea cutiilor de carton indicate de către câinii de servicu, ocazie cu care într-una dintre acestea au fost identificate un număr de patru recipiente de de dimensiuni mari, sigilate, în interiorul cărora a fost identificată o substanță cu aspect și miros de tutun, tip fir, iar în cealaltă cutie de carton au fost identificate un număr de patru pungi din plastic tip zip-lock, în interiorul cărora a fost identificată o substanță vegetală cu aspect și miros de tutun, de dimensiuni mai mari, bunurile neprezentând marcă, timbru sau alte documente de însoțire care să ateste proveniența și legalitatea acestora.

Cele 8 pachete de tutun de proveniență extra-comunitară, au fost cântărite, stabilindu-se faptul că au o greutate de aproximativ 8 kg, fiind ridicate și sigilate de către un tehnician criminalist, prejudiciul creat fiind estimat la suma de aproximativ 10.000 lei.

Având în vedere cele constatate, a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „deținerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul Românei a produselor, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigare, 400 țigări de foi 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, tutun de fumat peste 1 kg, alcool etilic peste 40 l, băuturi spirtoase peste 200l, produse intermediare peste 300 l, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300l”, faptă prev. și ped. de art. 452 alin. 1, lit h) din Legea 227/2015.

Prin ordonanța polițiștilor, s-a dispus indisponibilizarea bunurilor identificate, precum și a vehiculului cu o valoare de aprox. 20.000 euro, fiind ridicate cheia de contact și certificatul de înmatriculare, microbuzul fiind depozitat la locația special amenajată a IPJ Suceava din localitatea Stroiești.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sun supravegherea procurorului de caz pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale șia participației persoanelor implicate, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories