Un adolescent de 17 ani s-a înecat într-un iaz din Todirești
La data de 23 august, în jurul orei 14.00, Secţia 5 Poliţie Rurală Dărmănești a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană s-a înecat într-un iaz în localitatea Sârghieşti.
Din verificări s-a stabilit faptul că, un bărbat din Mitocu Dragomirnei s-a deplasat împreună cu nepotul său în satul Sârghiești, comuna Todirești. Aceștia au mers la o proprietate care are amenajat un spațiu de agrement, respectiv foișor, grătar și un iaz.
După ce au ajuns în locația respectivă, minorul nu a ţinut cont de atenţionarea celor două persoane prezente (unchiul și proprietarul locației respective) şi a intrat în apă, iar la scurt timp s-a înecat.
Acesta a fost scos din iaz de către cei doi, care au încercat să îl resusciteze până la sosirea cadrelor medicale.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj ISU şi un echipaj SAJ Suceava. Echipajele medicale au aplciat manevre de resuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul minorului.