spot_img

Un alt tânăr reținut de polițiști pentru acte de cruzime față de animale FOTO

spot_img

Un alt tânăr reținut de polițiști pentru acte de cruzime față de animale

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au continuat cercetările în cauza privind sesizarea unei femei din municipiul Rădăuți, privind faptul că în seara de 11 iulie, între orele 23. 50-0.00, patru tineri cu vârste cuprinse între 18-25 ani, au ademenenit pisica sa, după care au aruncat-o cu putere, aceasta izbindu-se de pământ și rănindu-se.
Astfel, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,rănirea cu intenție a animalelor ”.
În urma activităților efectuate de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți și Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-a reușit identificarea și stabilirea identității celor patru persoane ce au fost prezente la fața locului, respetiv patru tineri, toți din com. Voitinel.
De asemenea, în urma activităților efectuate s-a stabilit faptul că autorul faptei de ,,rănirea cu intenție a animalelor ”, ,săvârșită la data de 11 iulie este un tânăr de 18 ani, din comuna Voitinel el fiind persoana care, cu intenție, a produs rănirea animalului.
De asemenea, s-a procedat la examinarea exemplarului felin de către medicul veterinar de circumscripție.

 În cursul zilei de vineri, în continuarea cercetărilor efectuate, urmare a probatoriului administrat în cauza penală, prin ordonanța din data de 14 iulie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au dispus, iar procurorul de caz a confirmat, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 18 ani, din com. Voitinel, pentru săvârșirea infracțiunii de „ rănirea cu intenție a animalelor ”, faptă prev și ped. de art. 25 alin. 2, li. d din Legea 205/2004 privind protecția animalelor republicată.

De asemenea, la data de 14 iulie, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a dispus măsura reținerii suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.

   Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmeaza a continua cercetările față de inculpat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Rădăuți, urmând ca după definitivarea acestora sa fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.

        Reamintim că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI