vineri, 28 martie, 2025

Un autotren și un autoturism s-au ciocnit pe raza localității Șcheia FOTO

Un autotren și un autoturism s-au ciocnit pe raza localității Șcheia, marți după-amiază.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Șoferița autoturismului a suferit un atac de panică. Aceasta a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Un bărat din municipiul Ploiești, județul Prahova, în timp ce conducea autotrenul marca Scania, având semiremorca, a efectuat manevra de schimbare a benzii de mers, fără a se asigura în mod corespunzător, moment în care a acroșat autoturismul marca Citroen, condus de către o femeie.

- Advertisement -

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, aceasta fiind preluată de un echipaj medical și transportată la U.P.U. – Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava.

Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, fiindu-le prelevate și mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories