Un bărbat de 72 de ani a fost reținut după ce a furat geanta unei femei la Târgul de Toamnă din Suceava
Încă un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt cu prejudiciu însemnat reținut de polițiști după efectuarea unei percheziții domiciliare.
În cursul zilei de miercuri, 01 noiembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Suceava au reușit probarea activității infracționale față de un bărbat bănuit că a sustras suma de peste 7.000 lei de la o femeie.
La data de 15 octombrie, în jurul orei 16.00, la sediul Poliției Municipiului Suceava s-a prezentat o femeie care a sesizat că i-a fost sustrasă geanta în care avea mai multe lucruri și o sumă de bani.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că femeia locuiește în municipiul Turda, jud. Cluj și se ocupă cu comercializarea de produse, iar cu acest prilej, în data de 13 octombrie, s-a deplasat în municipiul Suceava pentru a participa la târgul de toamnă.
Astfel, la 15 octombrie, în timp ce se afla în zona centrală a municipiului Suceava, unde avea amplasată taraba, persoana vătămată și-a lăsat geanta în care avea 7.420 lei nesupravegheată, depozitată într-o cutie, ulterior constatând că aceasta lipsește.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificat ca fiind un bărbat în vârstă de 72 ani din municipiul Suceava.
Totodată, la data de 01 noiembrie, în baza mandatului de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Suceava, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului de 72 de ani, din mun. Suceava, împrejurare în care s-au ridicat mai multe bunuri care interesează cauza.
Ulterior, față de bărbatul de 72 ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.