Un bărbat de 76 de ani a acroșat cu mașina o femeie, la Broșteni
La data de 11 decembrie, în jurul orei 08.00, Poliția orașului Broșteni a fost sesizată SNUAU 112 despre faptul că pe DN 17B, pe raza orașului Broșteni, a avut loc un accident rutier.
Polițiștii au stabilit că, un bărbat de 76 de ani, din orașul Broșteni, a condus autoturismul pe DN 17B, din orașul Broșteni, circulând din direcția Borca spre Vatra Dornei, iar când a ajuns pe o porțiune de drum în aliniament, a surprins și acroșat o femeie din orașul Broșteni, care circula pe partea stângă a drumului, din direcția opusă a autoturismului implicat în eveniment.
În urma impactului pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile și a suferit leziuni ușoare, fiind transportat la Spitalul Municipal Vatra-Dornei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru iar rezultatul a fost negativ și ulterior a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
S-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”.