Un bărbat de 80 de ani s-a răsturnat cu mașina în șanț. Avea permisul de conducere suspendat
La data de 20 noiembrie, în jurul 14.30, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112 că o „masină s-a răsturnat în șanț”.
Polițiștii au stabilit că, un bărbat din comuna Poiana Stampei, a condus autoturismul pe D.C. 85, respectiv pe un sector de drum cu valori de trafic reduse, având direcția de deplasare dinspre Poiana Stampei către localitatea Tătaru, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind astfel în afara părții carosabile, rezultând avarierea autovehiculului.
S-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificării în baza de date a rezultat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de conducere suspendat, iar autovehiculul figurează ca fiind neînmatriculat.
În urma accidentului, conducătorul auto în vârstă de 80 ani nu a suferit leziuni și nu a dorit să fie transportat la o unitate spitalicească.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, cercetările urmând a fi efectuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Poiana Stampei.