luni, 28 iulie, 2025

Un bărbat din Baia a fost reținut după ce a împușcat câinele vecinului

Un bărbat din Baia a fost reținut după ce a împușcat câinele vecinului

La data de 15 iulie, în jurul orei 08.00, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza localității Baia a fost găsit un câine decedat, iar apelanta crede că a fost împușcat.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava.

Din verificările efectuate s-a constatat că în noaptea de 14 iulie, un bărbat a executat un foc de armă asupra câinelui respectiv cu o armă de vânătoare deținută legal.

- Advertisement -

Cu ocazia controlului efectuat la domiciliul bărbatului bănuit de comiterea faptei au fost ridicate în vederea cercetărilor, articolele vestimentare purtate în seara comiterii faptei cât și cele patru arme și muniția aferentă, deținute în mod legal.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,uciderea animalelor, cu intenție, fără drept” și ,,uzul de armă fără drept”, urmând a se dispune procedural sub supravegherea Parchetului de pe langă Judecătoria Fălticeni.

În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor – IPJ Suceava, la data de 17 iulie, s-a dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale față de bărbatul de 57 ani, domiciliat în comuna Baia, sat Baia, constând în aceea că, în noaptea zilei de 14 iulie, orele 23.00, în timp ce se afla în fața locuinței sale de domiciliu, situate în satul și comuna Baia, bărbatul a executat, fără drept, un foc de armă asupra unui exemplar canin, aparținând unui vecin al său, provocând animalului o plagă deschisă la nivelul membrului anterior stâng, animalul decedând la scurt timp ca urmare a rănilor suferite.

De asemenea, la data de 17 iulie, în urma probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a dispus măsura reținerii bărbatului de 57 de ani pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările urmează a fi continuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția IPJ Suceava, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.

Polițiștii reamintesc că în conformitate cu prevederile Legii nr. 205/2006 republicată privind protecția animalelor relele tartamente sau agresiunile împotriva animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

Astfel, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;

b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;

c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

d)rănirea cu intenție a animalelor.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

b) schingiuirea animalelor;

c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;

d) zoofilia

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories