Un individ a amenințat cu moartea doi polițiști și pe unul dintre ei l-a lovit cu piciorul în cap

Un individ a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a amenințat cu moartea doi polițiști. Mai mult, bărbatul l-a lovit pe unul dintre agenți cu piciorul în zona capului.

Agresiunea a avut loc duminică după-amiază pe raza comunei Grămești. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Potrivit procurorilor, în data de 12 iulie, în jurul orei 17.20, în timp ce persoanele vătămate, S. A. și O. R., agenți de poliţie în cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza comunei Grămești, au fost amenințați cu acte de violență și cu moartea, de către U.Dorin- Costel. Mai mult, agentul de poliție, S. A., a fost lovit cu piciorul în zona capului și a umărului, în timp ce se afla la volanul autospecialei de poliție de către bărbatul care se afla pe bancheta din spate a autoturismului.

În cursul zilei de luni, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de U.D.C., pentru săvârşirea infracțiunilor de „ultraj”.

Față de U. Dorin – Costel, s-a dispus de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 iulie, şi până la data de 10 septembrie, inclusiv.

Potrivit polițiștilor, duminică după-amiază, un bărbat din orașul Siret, a sesizat telefonic Poliția orașului Siret cu privire la faptul că o persoană de sex masculin provoacă scandal la barul pe care îl deține pe raza comunei Grămești.

Sesizarea a fost transmisă telefonic patrulei de serviciu din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, formată din agent de poliție S. A., de 26 ani, din municipiul Suceava și agent de poliție O. R., de 21 ani, din comuna Zamostea, care s-au deplasat la fața locului.
În urma sesizării primite, polițiștii au intervenit la barul respectiv, unde au identificat persoana despre care apelantul a sesizat că provoacă scandal.

Polițiștii s-au legitimat, și-au declinat calitatea și i-au explicat lui U. Dorin – Costel de 50 ani, din comuna Grămești motivul prezenței la fața locului, solicitându-i totodată să se legitimeze.


Bărbatul a refuzat să se legitimeze în mod repetat, chiar și după ce i s-a adus la cunoștință faptul că refuzul legitimării constituie contravenție și că pentru stabilirea identității sale se va impune conducerea sa la sediul poliției.

Individul nu s-a conformat solicitărilor lucrătorilor de poliție devenind agresiv verbal, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, după care l-au introdus în autospeciala de poliție.

Pe drumul către sediul Poliției, U. Dorin-Costel a continuat să se manifeste agresiv, i-a amenințat în mod repetat pe ambii agenți, la un moment dat zbătându-se și lovindu-l cu piciorul în zona capului pe agentul S. A.


Agentul nu a suferit leziuni vizibile, însă urma să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală pentru a solicita examinarea medicală și eliberarea unui certificat medico-legal.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI