Un șofer a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a depistat și oprit în trafic, duminică seară, autoturismul marca VW Bora condus pe D.N. 2E din comuna Voitinel, în direcția Voitinel – Vicovu de Jos de către un bărbat de 54 ani.
Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta prezenta o concentrație de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.