luni, 22 septembrie, 2025

Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-un autoturism parcat

Un șofer a pierdut controlul mașinii și s-a izbit într-un autoturism parcat

La data de 16 decembrie, aproximativ în jurul orei 03.00, un tânăr de 19 ani, din comuna Dornești, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca BMW, pe șoseaua Aviatorului din comuna Șcheia, din direcția străzii Poligonului către varianta ocolitoare a mun. Suceava – VO2P, și la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism, care se afla în staționare, parcat în afara părții carosabile.

În urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat în gardul unui imobil. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului de 19 ani.

Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.

- Advertisement -

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories