Un șofer din Moara a fost depistat la volan cu o alcoolemie de 1.71 mg/l alcool pur în aerul expirat
La data de 12 aprilie, în jurul orei 15.00, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control pe Bulevardul Sofia Vicoveanca, din municipiul Suceava, autoturismul condus de către un bărbat din sat Moara Carp, comuna Moara, căruia i s-a solicitat sa prezinte documentele personale și ale autoturismului.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1.71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la unitate medicală pentru a-i fi prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.