Un șofer în vârstă de 71 de ani a intrat cu mașina într-un stâlp. Trei persoane au fost rănite.
Vineri, în jurul orei 17.20, un bărbat de 71 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul pe strada Caporal Ciofu din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, lovind stâlpul rețelei electrice amplasat pe partea dreaptă în sensul de mers.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a două pasagere, toți fiind transportați cu o ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-a recoltat o mostră de sânge la Spitalul Fălticeni în vederea determinării alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.