Un tânăr beat a ajuns la spital după ce a căzut de pe motocicletă
Accidentul rutier a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe strada Grigore Alexandru Ghica, din municipiul Suceava.
Un tânăr de 27 de ani, din comuna Dărmănești, în timp ce se deplasa cu motocicleta, la intersecția cu strada Mitocului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat, a intrat in derapaj și a căzut de pe motocicletă.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest la fața locului, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

