Urmărire în trafic și apoi pe jos pentru prinderea a doi contrabandinști de țigări FOTO

Urmărire în trafic și apoi pe jos pentru prinderea a doi contrabandinști de țigări

Astfel, în cadrul unui control efectuat în cadrul Acțiunii Blocada,la data de 03 iulie, în jurul orei ora 1930, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava a efectuat pe VO2P (șoseaua ocolitoare a municipiului Suceava) semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism.

Întrucât acesta nu s-a conformat, s-a solicitat sprijin unui alt echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, reușindu-se blocarea autoturismului după o urmărire în trafic pe VO2P.

Atât conducătorul auto cât și pasagerul dreapta față, au părăsit autoturismul in care se aflau, fugind înspre zona din proximitatea părții carosabile, fiind urmăriți însă și imobilizați de polițiștii rutieri.

În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul a fost condus de un bărbat de 35 ani, din localitatea Gherăești, jud. Neamț, iar pasagerul dreapta față a fost identificat în persoana unui bărbat de 51 ani din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului a foat identificată cantitatea de 230.040 țigarete, fără banderole fiscale, de proveniență extracomunitară.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În continuarea cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, a celor doi suspecți 35 și 51 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Suspecții au fost încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava .

Citește și:

Ultimile știri