Valeriu Lohănel, profesor de matematică la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, a trecut în neființă la vârsta de doar 60 de ani. Îl deplâng, apropiații, colegii și elevii.
„Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava deplânge trecerea în neființă, mult prea devreme, a profesorului de matematică Valeriu Lohănel și dorește putere familiei lui pentru a depăși momentele grele pe care le străbate acum.
Cu toții, profesori, elevi și părinți, suntem devastați de dispariția sa fulgerătoare și prematură, despărțirea de el părând acum neverosimilă. În luna decembrie, chiar în ultima săptămână de școală, ne-am urat ”Sărbători fericite ! și La mulți ani!” iar astăzi trebuie să-i spunem domnului profesor ”Drum bun către stele !”, este mesajul postat de colegii acestuia.
Pe rețelele sociale curg mesajele de condoleanțe de la foști elevi:
„Ce trist! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Drum lin spre ceruri, domnule profesor!
„Condoleanțe! Un profesor de care îmi amintesc cu drag!”
„Dumnezeu să îl ierte! Mi-e dor de o oră de matematică cu dumnealui.”
„Drum lin catre stele, domnule profesor!”
Trupul neînsufleţit al profesorului Valeriu Lohănel a fost depus la capela Cimitirului Pacea Nou din municipiul Suceava, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 11 ianuarie, la ora 12.00.