Premiul III și două mențiuni obținute de elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” la faza națională a olimpiadei de securitate cibernetică FOTO

Premiul III și două mențiuni obținute de elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” la faza națională a olimpiadei de securitate cibernetică

În Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, principală preocupare a cadrelor didactice și militare o reprezintă pregătirea elevilor în toate domeniile de activitate specifice profilului militar.

Domeniu relativ nou, securitatea cibernetică, adună tot mai mulți susținători din rândul tinerilor cu abilități în domeniul programării, iar elevii noștri se numără printre ei. Îndrumați de către profesorii de informatică, Gabriela Ionescu, Florin Mariuc și Marius Măgureanu, șase elevi ștefăniști au participat la faza națională a olimpiadei de securitate cibernetică, desfășurată în perioada 22-25 mai la București.

Cei mai buni elevi au muncit neobosit, iar rezultatele obținute au fost pe măsura eforturilor depuse.

Elev caporal Irina Loghin – Premiul al III-lea

Elev sergent Silviu-Iulian Mucea – Mențiune

Elev caporal Darius-Marian Rață – Mențiune

„𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑙 𝑠𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑝𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑡𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑜𝑙𝑖𝑚𝑝𝑖𝑎𝑑𝑎̆, 𝑑𝑎𝑟 𝑚𝑖-𝑎 𝑝𝑙𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡. 𝐸𝑥𝑝𝑒𝑟𝑖𝑒𝑛𝑡̦𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑡𝑎̆, 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑚𝑖 𝑜𝑝𝑜𝑟𝑡𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑣𝑎̆𝑡̦ 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑒𝑙𝑒 𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑒𝑐𝑢𝑟𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖 𝑐𝑖𝑏𝑒𝑟𝑛𝑒𝑡𝑖𝑐𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠𝑐 𝑜𝑎𝑚𝑒𝑛𝑖 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑡̦𝑖. 𝐴𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑢𝑟𝑠 𝑚𝑖-𝑎 𝑖̂𝑚𝑏𝑜𝑔𝑎̆𝑡̦𝑖𝑡 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑖𝑓𝑖𝑐𝑎𝑡𝑖𝑣 𝑐𝑢𝑛𝑜𝑠̦𝑡𝑖𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒𝑙𝑒”, a transmis Irina Loghin, elev caporal.

Rezultatele au fost obținute după ce elevii au susținut o probă teoretică și o probă practică, de tip CTF (capture the flag).

„Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute! Suntem mândri de voi”, au transmis reprezentații Colegiului Militar „Ștefan cel Mare”.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI