Bărbatul de 69 de ani, din comuna Siminicea, a fost găsit fără suflare în curtea locuinței, de un vecin care avea grijă de el.
În dimineața zilei de 02 mai, în jurul orei 06.45, vecinul acestuia l-a găsit pe bărbat căzut în curtea locuinței, având urme de carbonizare pe corp, astfel că a sunat imediat la 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul SMURD Suceava, care a constatat decesul bărbatului.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că în interiorul locuinței nu au fost identificate urme de răvășire, aceasta fiind asigurată și încuiată cu cheie la sosirea vecinului respectiv.
La aproximativ patru metri de ușa locuinței, în spatele unui vehicul agricol a fost găsită o găleată cu doi litri de benzină, iar lângă trupul carbonizat un pachet de chibrituri.
Din discuțiile purtate cu vecinii persoanei decedate, a rezultat faptul că bărbatul suferea de depresie ca urmare a decesului soției sale și a unor afecțiuni medicale.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului.