Incendiu într-un apartament din Fălticeni FOTO

Stire din :

Incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Fălticeni, miercuri seară.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu două autospeciale de stingere cu sprijinul unui echipaj SAJ.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta în interiorul unui apartament dintr-un bloc de locuințe, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați cu posibilități de propagare la podul blocului.

Potrivit lui Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava, incendiul a fost localizat. Acesta a precizat că locatarii blocului s-au autoevacuat.

O femeie cu atac de panică și a fost monitorizată de către echipajul SAJ.

În urma incendiului au mai fost afectate încă două apartamente. La primul, a fost afectat tavanul pe o suprafață de aproximativ 20 metri pătrați, iar la cel de-al doilea a fost afectată ușa de la intrare și tavanul din rigips.

Incendiul a izbucnit din cauza unor scăpări de gaze combustibile (de la o butelie).

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :