Material lemnos confiscat și amenzi în valoare de 14.000 lei aplicate pentru două transporturi ilicite de lemn și cherestea

StiriLocaleFălticeniMaterial lemnos confiscat și amenzi în valoare de 14.000 lei aplicate pentru...

Material lemnos confiscat și amenzi în valoare de 14.000 lei aplicate pentru două transporturi ilicite de lemn și cherestea

Vineri, în jurul orei 11.00, patrula Secției nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat într-o parcare de pe raza comunei Vadu Moldovei, o autoutilitară ce era încărcată cu material lemnos.

S-a procedat la verificarea în bazele de date dacă există un cod aviz pentru autoutilitara depistată, rezultatul fiind negativ.

După aproximativ cinci minute, autoutilitara s-a pus în mișcare, fiind oprită de patrula de poliție pe raza localității Roșiori.

La volanul acesteia a fost legitimat un bărbat de 38 ani, din comuna Baia, sat Bogata, care a prezentat pentru control documentele personale și ale autoutilitarei.

Legat de materialul lemnos transportat, șoferul a prezentat fotografia unui aviz emis la data de 27 ianuarie, ora 11.20, aviz ce a fost emis de către o societate cu sediul în comuna Cornu Luncii.

Având în vedere aspectele constatate și faptul că avizul prezentat nu atribuie legalitate transportului de material lemnos depistat, s-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, care în urma inventarierii, a stabilit faptul că în autoutilitara se află cantitatea totală de 3,366 m3 lemn fag, fără proveniență legală.

Astfel, în temeiul art. 19 alin. 2 lit a) din Legea 171/2010 s-a dispus sancționarea cu amendă a șoferului în sumă de 4000 lei, iar complementar, în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea 171/2010, s-a dispus confiscarea fizică a cantități de 3,366 m3 lemn fag, în valoare de cca. 590 lei.

Materialul lemnos confiscat fiind depozitat și preluat în custodie de către OS Fălticeni.

Tot la data de 27 ianuarie, în jurul orei 09.00, patrula Secției nr. 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control pe raza comunei Vadu Moldovei, o autoutilitară ce transporta material lemnos.

La volanul acesteia a fost legitimat un tânăr de 20 ani, din comuna Mălini, sat Pâraie, care a prezentat pentru control documentele personale și ale autoutilitarei.

Legat de materialul lemnos transportat, acesta a prezentat în format electronic, un aviz pentru cantitatea de 4,092 mc cherestea tivită brad.

S-a procedat la verificarea avizului în platforma SUMAL 2.0, de unde a rezultat că acesta este valabil, dar din fotografiile încărcate nu se distinge corespunzător încărcătura de material lemnos, existând suspiciunea că o parte din materialul lemnos transportat nu este trecut în aviz.

S-a solicitat sprijinul Ocolului Silvic Fălticeni, care în urma inventarierii, a stabilit faptul că 1,273 mc cherestea tivită brad este în plus față de cantitatea avizată.

Astfel, în temeiul art. 19 alin. 2 lit b) din Legea 171/2010 s-a dispus sancționarea cu amendă în sumă de 2000 lei, în temeiul art. 19 alin. 2 ind 2 lit. a) din Legea 171/2010 sancționarea cu amendă în sumă de 3000 lei și în temeiul art. 21 lit. d) din Legea 171/2010 sancționarea cu amendă în sumă de 5000 lei. Complementar, în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea 171/2010, s-a dispus confiscarea fizică a cantități de 1,273m3 cherestea tivită brad, în valoare de 1.107 lei.

Materialul lemnos confiscat fiind depozitat și preluat în custodie de către OS Fălticeni.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI