Tânăr bătut într-un bar din Fălticeni. Agresorii au fost plasați sub control judiciar
La data de 16 aprilie, în jurul orei 01.00, Poliţia Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 că un tânăr a fost bătut într-un bar din municipiul Fălticeni.
La scurt timp după apelul 112, la sediul Poliției Municipiului Fălticeni s-a prezentat D.L., care a sesizat faptul că, în jurul orei 00.30, a fost lovit de doi indivizi.
Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 aprilie, în jurul orei 00.30, în timp ce se afla împreună cu alți doi prieteni în barul respectiv, fără motiv, D.L. a fost lovit de doi tineri.
Victima a fugit din barul respectiv, iar în momentul în care a ajuns în fața magazinului Carrefour din municipiul Fălticeni, a fost ajuns din urmă de cei doi agresori, iar aceștia au continuat să îl lovească cu pumnii în zona feței.
Tânărului i s-au acordat îngrijiri medicale de către un echipaj medical, iar acesta a refuzat transportul la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de cei doi agresori pentru comiterea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
În cauză au fost continuate cercetările faţă de cei doi agresori, aceștia fiind reținuți pentru 24 ore.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus măsura controlului judiciar față de aceștia pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 14 mai.