Autoturism răsturnat în afara părții carosabile în zona localității Fântâna Mare, județul Suceava.
În urma evenimentului rutier, o tânără în vârstă de 18 ani a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Victima a ajuns la UPU Suceava conștientă, stabilă, prezentând traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale, contuzii pulmonare, fractură de claviculă și traumatism la nivelul coloanei dorsale. Tânăra a rămas internată pe Secția de Chirurgie Toracică a unității medicale.
Un bărbat, în timp ce conducea auto marca VW pe DC 11, în localitatea Fântâna Mare, nu a redus suficient viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un stâlp din lemn de susținere a cablurilor telefonice.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 18 ani, pasageră dreapta față în autoturism, care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice la Spitalul Municipal Fălticeni.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

