Doi rădăuțeni autorii furtului din casa unui notar. Invidizii ar fi furat peste un milion de euro. Aceștia au fost arestați preventiv.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au reușit identificarea și documentarea activității infracționale a două persoane bănuite de comiterea unui furt din locuință cu un prejudiciu declarativ din partea victimei de peste 1 milion de Euro.
Astfel, polițiștii au stabilit că persoanele bănuite de comiterea furtului din casa unui notar public, din data de 17 martie, de pe raza orașului Milișăuți sunt doi bărbați, de 35 și 36 de ani, ambii din municipiul Rădăuți.
Probatoriul a fost asigurat printr-un complex de activități investigative și de cercetare penală, fiind angrenați zeci de polițiști care au desfășurat zilnic, fără întrerupere, misiuni specifice pentru identificarea și localizarea suspecților, stabilirea dinamicii infracționale, monitorizarea activităților post-infracționale, culegerea de date și informații, exploatarea criminalistică și coroborarea elementelor de anchetă.
Reamintim faptul că la data de 17 martie, un bărbat de 67 de ani din orașul Milișăuți, notar public în Rădăuți, a sesizat poliția cu privire la faptul că din locuința situată pe raza orașului Milișăuți i-a fost sustrasă o sumă importantă de bani, partea vătămată evaluând declarativ prejudiciul la cca. un milion de euro.
Deși autorii și-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecția și să îngreuneze ancheta (au acționat cu fețele acoperite, au folosit mănuși, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locația un timp îndelungat, etc.), polițiștii au reușit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecți și să obțină date importante pentru stabilirea modului de acțiune și probarea activității infracționale.
În toată această perioadă evaluarea activităților investigative și de cercetare penală s-a făcut zilnic, corelându-se și coroborându-se datele și informațiile obținute în dinamică, evidențiindu-se piste solide care au dus în final la identificarea și prinderea presoanelor bănuite de comiterea faptei.
O etapă suplimentară în anchetă a fost și punerea în executare la data de 28 martie a șapte mandate de percheziție domiciliară la locuințe și locații folosite de către cele două persoane bănuite de polițiști de comiterea faptelor. Cu ocazia activităților au fost ridicate mai multe bunuri care interesează cauza.
Ulterior, polițiștii au continuat activitățile investigative și de monitorizare, obținând date cu privire la faptul că cei doi bărbați bănuiți de comiterea furtului intenționează să părăsească țara, încercând să se sustargă cercetărilor și să își asigure scăparea.
În aceste condiții, polițiștii au intensificat activitățile specifice și au constituit filtre rutiere, în seara de 28 martie, autoturismul în care se aflau cei doi bărbați fiind localizat și reperat în zona DN 17, pe raza comunei Vama, un echipaj efectuând semnal regulamentar de oprire.
Șoferul vehiculului nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea în viteză și încercând să scape pe drumurile laterale, însă pe un drum forestier din zonă nu și-a mai putut continua deplasarea din cauza terenului accidentat. Imediat cei doi ocupanți au abandonat vehiculul și au fugit în zona împădurită.
Au fost constituite mai multe echipe de căutare și s-a acționat prin restrângerea treptată a arealului de căutare, fiind dispuse totodată toate măsurile de siguranță și securitate pentru polițiștii implicați, reușindu-se găsirea celor doi bărbați care erau ascunși în fondul forestier, Cei doi au fost încătușați și preluați de către polițiști fără incidente, nefiind necesară utilizarea forței sau a armamentului, supunându-se somațiilor polițiștilor.
Ulterior, cei doi bărbați de 35 și 36 de ani au fost preluați și conduși pentru audieri, în baza probatoriului administrat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava dispunând reţinerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore.
În cursul zilei de 29 martie, cei doi bărbați au fost prezentați judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat (art. 334, alin. 2 din Codul penal), instanța emițând pe numele celor doi mandate de arestare preventivă.
Totodată, cu ocazia activităţilor efectuate până în prezent au fost indisponibilizate sume de bani, respectiv cca 45.000 euro şi două autoturisme în valoare de aproximativ 30.000 euro.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în vederea stabilirii întregii activități infracționale dar și pentru recuperarea prejudiciului.