Peste 20 de tone de deșeuri depistate la PTF Siret FOTO

AcasăRădăuțiSiretPeste 20 de tone de deșeuri depistate la PTF Siret FOTO

Peste 20 de tone de deșeuri depistate la PTF Siret

Poliţiştii de frontieră suceveni, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Suceava, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 20 tone deșeuri (cânepă industrială).

Miercuri, 5 iulie, la ora 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean în vârstă de 61 de ani, conducând un automarfar, înmatriculat în Ucraina. Acesta transporta deșeuri de cânepă de la o societate comercială din Ucraina pentru o firmă din judeţul Iași.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de deșeuri, a fost solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Gărzii de Mediu Suceava, care au stabilit că bunurile transportate – în total 20.900 kg – nu pot intra pe teritoriul României, deoarece transportul nu este însoțit de documentele prevăzute în Anexa VII din Regulamentul (CE) 1013/2006, privind transferurile de deșeuri.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a deșeurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul ucrainean.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite