Un minor rănit și trei autovehicule avariate, la Sucevița

Stire din :

Un minor rănit și trei autovehicule avariate, după ce un șofer a intrat cu mașina pe contrasens.

Duminică după-amiază, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin apel 112 că pe raza comunei Sucevița a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.

Din verificările efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 60 ani, din comuna Frătăuții Noi, conducea autoturismul, din direcția com. Sucevița către com. Marginea, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat pe contrasens și a acroșat cu partea lateral-stânga autoturismul, condus de o femeie în vârstă de 32 ani, din comuna Sucevița.

În urma coliziunii, autoturismul bărbatului de 60 de ani a ricoșat într-o autoutiliatară, care era parcată în parcarea unui magazin din comuna Sucevița, provocându-i avarii.

În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui pasager din autoturismul, condus de șoferul din Frătăuții Noi, un minor în vârstă de 12 ani.

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava.

Conducătorii au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :