Tânăr din Rădăuți depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
La data de 18 noiembrie, ora 22.20, având în vedere planul de acțiune BLOCADA al Poliției Municipiului Rădăuți, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Calea Cernăuți din municipiul Rădăuți, polițiștii rutieri au oprit pentu control un autoturism care se deplasa dinspre comuna Dornești către municipiul Rădăuți.
La volanul autoturismului susmenționat a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Rădăuți.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a precizat Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.