Un hoț s-a accidentat în timp ce fugea cu produsele furate, la Rădăuți
– La 10.05.2025, ora 20.42 , personalul de serviciu din cadrul Poliției Mun. Rădăuți a fost sesizat telefonic de către Dumitru Iosif cu privire la faptul că, o persoană a furat produse din magazin.
Polițiștii au stabilit că, sâmbătă seară, în jurul orei 20.40, un bărbat a furat de pe raftul unui magazin mai multe produse, respectiv un bax cu bere și niște cârnați, după care a trecut de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora.
Cel în cauză a părăsit în fugă magazinul, timp în care a căzut și s-a lovit la piciorul stâng, ulterior fiind interceptat de către personalul de pază.
Individul a fost identificat de polițiști la fața locului, iar întrucât acesta a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat personalului magazinului.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt”.