Un șofer din Voitinel a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În noaptea de duminică spre luni, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul Sectiei 4 Politie Rurală Gălănesti au oprit pentru control autoturismul VW, care era condus pe DN2 E, pe raza comunei Voitinel, de către un bărbat domiciliat în comuna Voitinel.
Conducătorul autoturismului respectiv a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
De asemenea s-a constatat că autoturismul nu deține poliță RCA valabilă, motiv pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto și s-a luat măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare eliberîndu-se dovadă fără drept de circulație.