Primăria Bilca amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava

Primăria Bilca amendată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava

Urmare a unei sesizări transmise la Garda Nationala de Mediu – Comisariatul Județean Suceava privind depozitări neconforme de deșeuri în mai multe locații pe teritoriul administrativ al comunei Bilca, în data de 08 februarie s-a efectuat un control de către comisari ai G.N.M.-C.J. Suceava.

Cu toate că s-au demarat activități de salubrizare de către autoritatea administrației publice locale, la fața locului s-au constatat depozitări neconforme de deșeuri, astfel: pe amplasamentul fostului depozit de deșeuri al comunei, din apropierea străzii Traian Brăileanu, precum și în zona denumită „Cireșica” (MHC Bilca 2), pe malul stâng al canalului/cursului de apă dintre microhidrocentrale.

S-au luat măsuri imediate de remediere, în sensul că s-a solicitat operatorului de salubrizare contractat pentru ridicarea și transportul deșeurilor în vederea eliminării la depozitul ecologic aparținând CMID Moara (un prim transport de deseuri s-a realizat chiar în ziua controlului).

Prin actul de control încheiat s-au trasat măsuri ferme cu termene de realizare în vederea salubrizării zonelor afectate de depozitări neconforme de deșeuri, concomitent cu ridicarea și predarea deșeurilor operatorului de salubrizare contractat în vederea valorificării/eliminarii legale a acestora.

Totodată, pentru faptul că nu a luat măsuri de prevenire a poluării accidentale a mediului prin depozitări necontrolate de deșeuri, reprezentantul legal al unității administrativ-teritoriale în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă, în baza legislației specifice în vigoare.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră