Depistat la volan cu o alcoolemie de 1.33

Depistat la volan cu o alcoolemie de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 02 ianuarie, în jurul orei 02.00, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţiona, în cadrul unei acţiuni pentru identificarea conducătorilor auto care conduc autovehicule în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice, pe raza orașului Gura Humorului, a oprit pentru control un autoturism, care circula pe bulevardul Bucovinei, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului. 

Deoarece, conducătorul auto emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul Drugtest,  rezultatul fiind negativ la toate substanțele.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI