Accident rutier cu o victimă, după ce un tânăr s-a izbit cu mașina într-un alt autoturism, după care s-a oprit într-un cap de pod metalic, la Broșteni

Accident rutier cu o victimă, după ce un tânăr s-a izbit cu mașina într-un alt autoturism, după care s-a oprit într-un cap de pod metalic, la Broșteni

La data de 28 decembrie, în jurul orelor 01.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Broșteni au fost sesizați prin SNUAU 112 că s-a produs un accident rutier cu o victimă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat un autoturism intrat într-un cap de pod metalic.

Polițiștii au stabilit că în momentul producerii accidentului rutier, la volan s-a aflat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din orașul Broșteni. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În interiorul habitaclului se mai afla o persoană de sex masculin care, în urma impactului a suferit leziuni la nivelul capului. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Din primele verificări, potrivit polițiștilor cauza accidentului a fost cauzată de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, autoturismul a intrat în derapaj moment în care a lovit un autoturism ce se afla staționat, după care a intrat într-un cap de pod metalic.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră