Lucrările de stabilizare a versantului pe DN 17 B, la Holda, vor începe anul acesta

Lucrările de stabilizare a versantului pe DN 17 B, la Holda, vor începe anul acesta

Prefectura Suceava informează că procedura de evaluare și atribuire a lucrărilor de protejare a axului de drum în vederea construirii unei structuri de tip polată la Holda pe DN17B s-a încheiat, urmând ca în cel mai scurt timp să fie redactat raportul de atribuire, iar în termen de maxim șapte zile să se semneze contractul de execuție.

Potrivit sursei citate, acest lucru a fost posibil și datorită faptului că primăria orașului Broșteni a fost extrem de receptivă și a emis în timp record atât certificatul de urbanism cât și autorizația de construcție aferentă lucrărilor ce urmează a fi demarate.

Tot primăria Broșteni a avut inițiativa de a monta în zona afectată o serie de reflectoare foarte puternice care permit monitorizarea zonei pe timp de noapte.

„Avem promisiunea din partea DRDP Iași că lucrările vor fi demarate imediat după semnarea contractului și că vor evolua pe parcursul acestui an indiferent de condițiile meteo din această perioadă. În prima fază, lucrările prevăzute prevăd o serie de detonări pe versant, dar și o operațiune de derocare pentru a asigura stabilitatea zonei, urmând ca până la finalul anului să fie instalate plasele pentru reținerea pietrelor, ceea ce va permite ulterior începerea lucrărilor de forare și turnare a circa 135 piloți de fundare (cu diametru de 1 metru și adâncimi cuprinse intre 8 și 10 m) pentru zidul de sprijin în lungime de 115 metri și 5-6 m înălțime”, a trasmis subprefectul de Suceava, Cristian Șologon.

Citește și: https://bucovinamedia.ro/stiri-actualitate/dn-17-b-in-zona-localitatii-holda-ramane-inchis-circulatiei-foto/55857/

Citește și:

top citite:

Ultimile știri