Opt persoane, printre care doi copii, salvate de pompieri din podul unei case inundate, la Ostra
Peste 200 de apeluri s-au înregistrat în Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase.
Pentru gestionarea optimă a misiunilor ISU Suceava a crescut capacitatea operațională prin suplimentarea efectivelor de salvatori cu personal aflat în turele libere.
Astfel, sute de pompieri militari sunt dislocați în județ, în zonele afectate de inundații și viituri, pregătiți să intervină pentru salvarea de vieți omenești și bunuri materiale.
De asemenea, la nivelul IGSU a fost dispusă măsura suplimentării forțelor locale de intervenție cu echipaje operative de la ISU Bistrita-Năsăud și ISU Neamț, care vor sosi în sprijinul colegilor suceveni.
Până la ora actuală, cele mai afectate zone sunt cele din raioanele de intervenție ale subunităților Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, unde se regăsesc drumuri blocate, gospodării inundate și persoane izolate.
În localitatea Ostra, unde pârâul omonim a ieșit din matcă, o locuință, în care se aflau opt persoane, printre care și doi copii, a fost înconjurate de apă, iar toți cei din casă s-au retras la etajul casei.
Pompierii militari, împreună cu autoritățile locale, au intervenit și au salvat, rând pe rând, toate cele 8 persoane, evacuându-le în zone sigure. Acestea au fost preluate de alți membri de familie, care au locuințe în zone neafectate de inundații.