duminică, 12 octombrie, 2025

Razie de amploare în zona Vatra Dornei FOTO

Razie de amploare în zona Vatra Dornei

PESTE 100 DER SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALEAPLICATE DE CĂTRE POLIȚIȘTII DIN VATRA DORNEI ÎN CADRUL UNEI AMPLE RAZII ORGANIZATĂ ÎN SISTEM INTEGRAT

La data de 30.09.2025, între orele 06.00-15.00, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a organizat şi executat o razie, angrenând 37 de polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei,. De asemenea, la razie au participat și subofițeri jandarmi din cadrul Detașamentului de jandarmi Vatra Dornei, polițiști locali, lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, lucrători din cadrul OS Vatra Dornei și din cadrul R.A.R. Suceava, I.S.C.T.R. Suceava.

Razia a avut ca obiective prevenirea și combaterea infracțiunilor/contravențiilor la regimul silvic, asigurarea unui climat de siguranță rutieră corespunzător, prevenirea și combaterea absenteismului școlar, combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului, prevenirea și combaterea comerțului ilicit, prevenirea și combaterea infracțiunilor comise de infractori voiajori.

- Advertisement -

În cadrul raziei au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale  în valoare de 83.422  lei.

Totodată, au fost legitimate 285 de persoane și au fost oprite și controlate 200 de autovehicule, fiind efectuate și verificări la 21 de societăți comerciale.

Au fost reținute 11 permise de conducere și au fost ridicate 11 certificate de înmatriculare, 29 de șoferi fiind testați pentru identificarea consumului de alcool sau substanțe interzise. Au fost ridicate și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. 

Un capitol separat al raziei l-a constituit problematica silvică, fiind efectaute controale în trafic dar și la unități de profil silvic.

În urma controalelor au fost confiscați cca. 20 metri cubi material lemnos în valoare de aproximativ 4.500 lei.

Astfel, având în vedere razia organizată la nivelul Poliției municipiului Vatra Dornei, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, însoțiți de lucrători silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și Ocolului Silvic Vatra Dornei și Iacobeni, au efectuat trei controale pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase la depozitele aparținând aparținând unor unități economice de pe raza comunei Coșna, comunei Iacobeni și de pe raza comunei Poiana Stampei, jud. Suceava.

Cu ocazia controlului efectuat au fost constatate diferențe între stocurile scriptice înregistrate în evidențele societăților și stocurile faptice ale materialului lemnos aflat în depozitele societăților, fiind confiscați 19,642 mc material lemnos, fiind totodată aplicate 5 sancțiuni în valoare totală de 10.000 lei. 

De asemenea, în cadrul raziei, la data de 30.09.2024, la ora 1111, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DN 17 Poiana Stampei, judeţul Suceava, a oprit autoturismul condus de către un tânăr de 21 de ani din comuna Stulpicani, județul Suceava, care circula cu viteza de 89 km/h în localitate.

        ​În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat faptul că șoferul  figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

S-a întocmit dosarul de cercetare penală pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Tot în cadrul raziei, polițiștii Biroului de Ordine Publică împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului de Investigare a Criminalității Economice Vatra Dornei, în jurul orei 11:00, au efectuat un control în bazarul municipal, fiind identificate mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute.

          ​În urma verificărilor efectuate au fost găsite și ridicate mai multe lame de motoferăstrău și polizoare unghiulare, fără documente de proveniență sau certificate de conformitate.

          ​S-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, faptă prev. și ped. de art. 102, alin.1, lit. b din Lg. 84/1998, iar bunurile au fost ridicate în vederea expertizării de către un titular de marcă.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories