Reținut după ce a condus beat și fără permis

Reținut după ce a condus beat și fără permis

La data de 15 martie, în jurul orei 03.20, lucrătorii de poliţie din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Dorna Arini, au oprit pentru control pe DN 17B raza satului Ortoaia, un autoturism.

La volan a fost identificat un bărbat, domiciliat în municipiul Vatra Dornei, iar în urma verificării în baza de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Deoarece conducătorul auto halenă alcoolică, s-a procedat la efectuarea unei testari cu aparatul etilometru, ocazie cu care a rezultat concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosarul de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducere a unui autovehicul de către o personană ce nu posedă permis de conducere” și ,,conducere a unui vehicul sub influiența alcoolui sau a altor subtanțe”, cercetările urmând a fi efectuate de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Dorna Arini.

Conducătorul auto a fost reținut pentru o perioadă de până la 24 de ore.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră