Accident rutier cu două persoane rănite în municipiul Suceava FOTO-VIDEO

Accident rutier în municipiul Suceava (Calea Unirii), sâmbătă seară.

În urma coliziunii dintre două autoturisme, două persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Up date:

Un tânăr în vârstă de 21 ani, din comuna Moara, a condus autoturismul pe strada Calea Unirii, dinspre centrul orașului Suceava spre cartierul Burdujeni și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 33 ani, din municipiul Suceava.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a șoferului de 33 ani și a pasagerului din mașina acestuia în vârstă de 31 ani, din municipiul Suceava.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru fiecare conducător în parte, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 190 C.p.p. fiindu-le prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

Știre inițială

La fața locului, s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă – TIM), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

După monitorizarea medicală, cele două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut evenimentul rutier.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI