Exercițiu ISU Suceava în Bosanci
Pompierii militari suceveni au organizat joi, 10 august, un exercițiu cu forțe și mijloace în teren, pe raza comunei Bosanci, în colaborare cu compania furnizoare de electricitate Delgaz Grid S.A.
Scenariul exerciţiului a presupus salvarea unui electrician care s-a electrocutat, și degajarea acestuia de la înălțime, ca urmare a unui incident produs la instalația de distribuție a energiei electrice, pe partea de medie tensiune a unui post de transformare.
Pentru punerea în aplicare a manevrelor de salvare au fost utilizate mai multe procedee specifice, în funcție de posibilele particularități care pot fi identificate într-o situație reală.
La fața locului, pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și un echipaj de prim-ajutor SMURD. La rândul lor, lucrătorii Delgaz Grid au intervenit cu o autospecială cu accesorii specifice pentru lucrări de intervenție pe instalațiile electrice de distribuție.
„Obiectivele exercițiului au urmărit perfecționarea deprinderilor personalului implicat, îmbunătățirea cooperării interinstituționale, precum şi antrenarea tuturor forțelor participante în gestionarea acțiunilor de salvare, limitare şi înlăturare a urmărilor situației de urgență”, a transmis Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.